Franța

Franța (franceză France), oficial Republica Franceză (franceză: République française) este o țară situată în Europa de Vest (Franța metropolitană), care cuprinde și diverse insule și teritorii situate în alte părți ale planetei (Franța de peste mări).

Dintre marile state europene, Franța este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, inițial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franța este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro și a Spațiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite și unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate ONU. Face parte și din Uniunea Latină, Organizația Internațională a Francofoniei și din G8.

Republica Franceză este un stat unitar fiind o democrație organizată ca o republică semi-prezidențială. Este o națiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008. Valorile pe care aceasta le apără și de care se simte foarte atașată sunt exprimate în Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului.Numele de Franța provine de la denumirea latină Francia care înseamnă tărâmul Francilor. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înșiși Franci. Astfel, Francia la origine nu avea o conotație geo-politică, ci mai mult geografică sau sociologică, similară cu termenele actuale Maghreb sau Balcani.

Termenul de franci desemnează cel mai probabil o ligă sau o confederație de popoare germanice instalate pe malul drept al Rinului, dincolo de frontierele Imperiului Roman care nu erau supuși nici Imperiului și nici unui alt popor mai important. Originea numelui de franci nu este clară existând mai multe ipoteze:

cei mai mulți specialiști considerând că provine din termenul frank în limbile proto-germanice ce înseamnă liber, legătura fiind aceea că, deoarece francii erau poporul conducător, ei erau oameni liberi. Totuși, este foarte probabil ca termenul de „frank” să provină din denumirea tribului și nu invers, deoarece varianta latină a termenului francus a apărut cu 200 de ani mai târziu decât prima apariție a francilor.

O altă origine posibilă este legată de termenul frankon care în limbile protogermanice definește un fel de topoare sau lăncii de aruncat folosite de către franci ca arme, și pare a fi similar cu denumirea dată saxonilor după arma tradițională a acestora numită seax. Cuvântul nu este foarte specific, deoarece este folosit de către Iulius Cezar pentru a identifica diverse triburi galice.

regii Merovingieni pretindeau că sunt descendenții unui trib ce a migrat din estul Europei și a preluat numele în jurul anului 11 î.Hr. după numele unui șef numit Frankon sau Francio.

o altă origine este că termenul francus provine din termenul latin frangere ce a frânge. Legătura cu francii este următoarea: în limba proto-francică exista termenul wrakjo (de la care provine termenul francez garçon - băiat) care avea sensul de soldat mic fiind diminutivul termenului wraker ce înseamnă soldat. Traducerea acestui din urmă în limba latină este pornind de la verbul frangere - francus cel care a rupt, distrugătorul, ucigașul. Se presupune că acesta era termenul pe care îl foloseau pentru a se descrie soldații de elită de origine germanică a anumitor cohorte romane staționate în extremitatea nordică a Imperiului. Aceștia, după pensionare se instalau pe malul drept al Rinului unde s-au organizat și unde și-au păstrat numele latin, ei fiind la originea francilor.

Poporul francilor era în principal un popor de războinici și își alegea un șef numit Rex Francorum (Regele Francilor). Din perioada domniei lui Hugo Capet acest termen este folosit în mod strict pentru a face referire la Regatul Franciei. Din 1190 regele începând să poarte denumirea de Rex Francie ce devine mai târziu Roi de France (Regele Franței).

Preistorie și Antichitate:

Vercingetorix în fața lui Cezar

Prezența umană pe actualul teritoriu al Franței datează încă de acum 1.800.000 de ani. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la Lascaux, fiind datată la 15.000 de ani î.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani î.Hr., iar la începutul secolului al IX-lea î.Hr. în regiune apar galii, un trib de origine celtică.

Frontierele Franței moderne se suprapun aproape perfect cu cele ale vechiului teritoriu al Galiei, locuit de către gali. Galia a fost cucerită de către romani în secolul I î.Hr. aici dezvoltându-se o cultură galo-romană prosperă ce a adus Franței un aport important de cultură latină. Creștinismul a prins de asemenea rădăcini în secolele al II-lea și al III-lea d.Hr.Evul Mediu timpuriu

Un secol mai târziu, frontiera estică a Galiei, de-a lungul Rinului, a fost străpunsă de triburi germanice, în principal de către Franci, populație de la care a derivat vechiul nume de Francia. Denumirea modernă, Franța, derivă din denumirea domeniului feudal al Capețienilor din jurul Parisului.

Cea mai mare parte din regiunile care formează Franța actuală, au fost aduse sub un conducător unic de către Clovis I în anul 507. Ulterior, regatul franc a cunoscut mai multe dezbinări sub dinastia Merovingiană.

Cea de-a doua dinastie francă, a urmat primei în secolul al VIII-lea întărind considerabil regatul și transformându-l în timp într-un imperiu a fost Dinastia Carolingiană. După moartea lui Carol cel Mare, imperiului Franc este divizat în 3 entități statale: Francia orientală, Francia occidentală și între ele efemera Lotharingia. Partea orientală corespunde entității statale care a devenit mai târziu Germania, pe când cea occidentală corespunde Franței. Din anul 842, prin Jurămintele de la Strasbourg, datează prima atestare a folosirii a două limbi diferite de o parte și de alta a Rinului (germana și romana lingua, protofranceza). Acest text este considerat a cuprinde actul fondator al Franței și al Germaniei.

Descendenții lui Carol cel Mare au condus Franța până în anul 987, când Hugo Capet, Duce de Franța și Conte de Paris, a fost ales drept rege al Franței și a fondat o nouă dinastie.

Perioada medievală:

Descendeții celui din urmă, regii capețieni, au consolidat în mod progresiv statul regal francez începând cu finele secolului al X-lea, fondând dinastiile Capet, Valois și Bourbon. Capețienii au condus Franța până în 1792, când Revoluția franceză a pus bazele unei republici, într-o perioadă de schimbări radicale începute pe 14 iulie 1789, o dată cu căderea Bastiliei.

Prestigiul internațional al Franței a crescut spre sfârșitul secolului al XII-lea și pe parcursul secolului al XIII-lea, antingând un apogeu în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt. În perioada regelui Filip II August regele Franței își întinde autoritatea pe întreg teritoriul dintre Pirinei și Canalul Mânecii. Războiul de o sută de ani purtat împotriva Dinastiei Plantagenet ce controla tronul Angliei a umbrit imaginea Franței pe plan internațional, conflictul luând sfârșit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois și a dus la consolidarea autorității regale care a devenit incontestabilă în secolele următoare.

Geografie:

Deși marea parte a teritoriului francez (Franța metropolitană; în franceză: la Métropole, sau France métropolitaine) se află în vestul Europei, Franța este constituită și din teritorii aflate în America de Nord, Caraibe, America de Sud, vestul și sudul Oceanului Indian, nordul și sudul Oceanului Pacific, și Antarctica, aici însă suveranitatea este exercitată în Cadrul Tratatului Antarcticii.

Franța metropolitană se întinde de la Marea Mediterană la Canalul Mânecii și Marea Nordului și de la Munții Alpi și Râul Rin până la Oceanul Atlantic. Datorită formei geometrice a teritoriului Franței continentale, țara este denumită colocvial ca Hexagonul (franceză: L'Hexagone). Se învecinează cu: Belgia (620 de km), Luxemburg (73 de km), Germania (450 de km), Elveția (572 de km), Italia (515 km), Monaco (4,5 km), Andora (57 de km) și Spania (650 de km). Franța are frontiere cu Brazilia (700 de km), Surinam (520 de km) și o frontieră nematerializată cu Antilele Olandeze (10,2 km) în Insula Sfântul Martin.Franța posedă o largă varietate de relief, de la câmpiile din nordul și vestul țării până la lanțurile muntoase din sud (Munții Pirinei) și sud-est (Munții Alpi), aceștia din urmă având cel mai înalt punct din vestul Europei, Mont Blanc (4.810 de metri). Mai există regiuni muntoase cum ar fi Masivul Central sau Munții Vosgi, precum și largi bazine ale unor râuri cum ar fi Loara, Ronul, Garonne și Sena.

Suprafața totală a Franței metropolitane este de 551.659 de km², Franța fiind clasată astfel ca al 47-lea stat după suprafață. Suprafața totală, ce cuprinde toate regiunile, colectivitățile și teritoriile de peste mări, este de 674.843 de km², ceea ce reprezintă 0,45% din suprafața totală a uscatului de pe Pământ. Zona Economică Exclusivă a Franței o clasează pe aceasta pe locul al doilea, după Statele Unite și înaintea Australiei cu o suprafață totală de 11.035.000 de km², ceea ce reprezintă 8% din totalul Zonelor Economice Exclusive.

Cultură: Cultura Franței.

René Descartes, filosof francez ale cărui idei au influențat puternic cultura Franței.

Cultura franceză este bogată, diversificată și veche, și reflectă culturile sale regionale și influența numeroaselor valuri de imigrație de-a lungul timpului. Parisul, capitala sa, numit și Orașul Luminilor (în franceză la Ville lumière), a fost de-a lungul timpului un important centru cultural, găzduind artiști de diverse origini, fiind actualmente orașul care adună cel mai mare număr de situri cu un caracter cultural din lume (muzee, palate, clădiri și altele). În plus, aceste situri sunt consacrate unei mari varietăți de teme.

Locul de naștere al cartezianismului și al Secolului Luminilor, cultura franceză a lăsat moștenire lumii limba diplomaților, o anumită concepție universală asupra omului (uneori considerată franco-centristă), numeroase realizări tehnice și medicale și o artă de a trăi ancestrală. Locul de naștere al cinematografiei și un susținător fervent al excepției culturale, Franța a dezvoltat o industrie cinematografică de calitate, una dintre puținele industrii cinematografice europene ce pot rezista mașinii hollywoodiene.

Cultura franceză este unul dintre principalele liante ale Organizației Internaționale a Francofoniei care reunește diversele țări care au afinități culturale și care au fost puternic influențate, de-a lungul timpului, de cultura franceză.

Cultura franceză este reprezentată de:

sculptură:  sculpturii franceze,

pictură: pictori francezi,

arhitectură: arhitecți francezi,

muzică:articolul dedicat muzicii franceze,

literatură:articolul dedicat literaturii franceze,

cinema:articolul dedicat cinematografiei franceze,

bucătărie:articolul dedicat bucătăriei franceze.